Jucătorii lui U Cluj au prins curaj după 1-1 pe terenul campioanei Farul: „Vrem în play-off! Avem argumente să fim acolo”

Jucătorii lui U Cluj au prins curaj după 1-1 pe terenul campioanei Farul: „Vrem în play-off! Avem argumente să fim acolo”
  • Publicat:

Jucătorii lui U Cluj au prins curaj după remiza obținută pe terenul campioanei Farul Constanța, scor 1-1, în runda a 13-a din Superliga.

Jucătorii lui U Cluj au prins curaj după 1-1 pe terenul campioanei Farul: „Vrem în play-off! Avem argumente să fim acolo”

Bogdan Mitrea e convins că el și coechipierii săi puteau obține mai mult în jocul de la Ovidiu și a promis fanilor că vor lupta până la capăt pentru prezența în play-off.

„Într-adevăr o remiză, ne-am propus minim un egal, dar voiam să luăm cele trei puncte. Suntem dezamăgiți că am luat acel gol pe o neatenție, puteam să și închidem jocul, am avut șanse la 1-0. 

Ce ne-am propus am reușit în mare parte, dar cu puțină atenție puteam mai mult. Ați văzut acea pasă, finalizarea e destul de grea, dar în rest n-am văzut să aibă oportunități.

Când ai posesia ești expus, știam că trebuie să-i prindem când greșesc. E păcat că nu am putut să păstrăm avantajul. Este o chimie între noi, ne înțelegem bine, e totul simplu cu dânsul. Vrem în play-off, am jucat cu echipele care teoretic vor fi acolo, nu s-a văzut nicio diferență, am jucat de la egal la egal, am și câștigat cu Sepsi, deci avem argumente să fim acolo”, a declarat Bogdan Mitrea, după Farul – U Cluj 1-1.

Marcatorul „șepcilor roșii”, George Cîmpanu, a confirmat spusele coechipierului său și a subliniat cum a reușit Budescu să surprindă apărarea oaspeților.

„Nu mă așteptam să ajung la acea minge, dar am speculat foarte bine faza și mă bucur că am marcat. Nu neapărat un cadou, îl știu foarte bine pe Dina și mă așteptam să joace acolo, de asta am stat între fundașul central și fundașul lateral.

Mă bucur că mi-a ieșit și sper să marchez și la următorul meci. Am vrut să fim foarte pragmatici, ce ocazii avem să marcăm și să stăm foarte bine în teren. Din păcate n-am rezistat foarte mult, dar cred că dacă aveam puțină șansă plecam cu cele trei puncte.

Nu am fost atenți și ne-a surprins acea pasă, știm cu toții că Budescu are asemenea execuții și i-a ieșit. Mister ne dă o mare încredere, suntem un grup foarte unit și ăsta e un atu pentru noi. Sunt puțin dezamăgit, în seara asta cu mai multă atenție plecam la Cluj cu cele trei puncte și urcam pe loc de play-off. Eu am venit puțin mai târziu, dar lucrurile astea se vorbeau, știam că ne revenim și s-a dovedit! Trebuie să o ținem așa și să câștigăm fiecare meci”, a spus George Cîmpanu.

Echipele de start de la Farul – U Cluj

Farul: Aioani – Sârbu, Boli, Larie, Kiki – T. Băluță, Artean, Grameni –Mazilu, Munteanu, Budescu
Rezerve: Buzbuchi, Queiros, Silva, Popescu, Borgnino, Salu, Grigoryan, Rivaldinho, Gustavo
Antrenor: Gheorghe Hagi

U Cluj: Iliev – Oancea, Masoero, Mitrea, Chipciu – Grobry, Bic – Câmpanu, Nistor, I.Stoica – D. Popa
Rezerve: Gorcea, Miron, Miron, V. Gheorghe, Silaghi, Simion, Peteleu, Filip, Ilie
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei) / A1: Vasile Marinescu (Bucureşti) / A2: Ovidiu Artene (Vaslui) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești) /  Arbitru VAR: Mircea Grigoriu (București) / R1: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observator arbitri: Adrian Vidan (București)
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi (Ovidiu – Constanţa)

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 45%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 24%
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 45%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 24%
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
PRIMUL ANUNȚ despre Gabriela Firea. Vestea venită chiar de la SEDIUL PSD
PRIMUL ANUNȚ despre Gabriela Firea. Vestea venită chiar de la SEDIUL PSD
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în greutate”
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×